concert_landscape2

Brothers for others IV

În data de 08 februarie 2025, începand cu ora 17:00, avem plăcerea să vă invităm la cel de al patrulea eveniment cultural al Asociației “Orașul Soarelui”, prin programul său caritabil anual “Brothers for Others”, care are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea copiilor talentați.

În acest an fondurile vor merge în totalitate către Antonia Mancer.

Vă propunem, în acest context, un concert extraordinar de muzică clasică, susținut de artiști de calibru precum:

  • Antonia Mancer - vioară
  • Cristina Precup - vioară
  • Victor Matei - nai
  • Andrei Nițescu - violoncel
  • Adrian Precup - violoncel
  • Denisa Nițescu - pian
  • Ansamblul Violoncellissimo:
    • Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Constantin Borodin, Adrian Precup

Concertul va avea loc în Sala de spectacole a Palatului "Tinerimea Română" din Bulevardul Schitul Măgureanu nr. 4 și va fi transmis și în direct prin platforma YouTube.

Seara se va încheia cu o expoziție de fotografie cu vânzare a fotografului Florin Țepârdea

Vă așteptăm cu drag!

Antonia Mancer este o tânără care, la vârsta de 8 ani, a început să studieze vioara, iar dragostea ei pentru muzică și ambiția extraordinară au purtat-o pe cele mai înalte culmi ale succesului.

Membră a uneia dintre cele mai prestigioase orchestre din țară, și anume Orchestra Română de Tineret, Antonia a câștigat de-a lungul timpului peste douăzeci de premii naționale la concursurile de specialitate, iar în 2024 a promovat admiterea la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca cu media 10.

Drumul artistic al Antoniei nu este unul ușor. Ea s-a născut cu o malformație a aparatului auditiv (Apeduct Vestibular Lărgit), o situație extrem de dificilă pentru un muzician, fiind nevoită să poarte un aparat auditiv în viața de zi cu zi. Auzul urechii sale stângi este de doar 10%, dar cu toate acestea s-a adaptat problemei sale și performează fără întrebuințarea acestui dispozitiv în absolut toate reprezentațiile.

Sprijinul pe care Antonia îl are în prezent vine doar din partea mamei acesteia, care a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, încercând astfel să-i ofere un viitor mai bun. Pe lângă ajutorul de la distanță din partea mamei, Antonia primește de la facultate o bursă de merit, acestea fiind singurele surse de venit stabil. A fost nevoită să împrumute o vioară pe care nu știe cu certitudine cât timp o va putea păstra în vederea continuării studiilor în condiții optime.

Cu ajutorul fiecăruia dintre noi, îi putem oferi Antoniei șansa de a-și duce mai departe acest vis pe care îl trăiește cu atâta pasiune și bucurie. Doar împreună cu dorința noastră de a face bine celor din jur, pasiunile tinerilor precum Antonia pot fi hrănite mai departe, având astfel șansa de a ne reprezenta în viitor pe marile scene naționale și internaționale. Haideți să o ajutăm pe Antonia să își urmeze mai departe visul!

HAIDEȚI SĂ FACEM BINE!